Bine ai venit!

Eu sunt Aygül Cheosep și mă bucur să te întâlnesc în acest spațiu, Uploading Happiness, un univers de susținere și inspirație pentru o viață mai deplină, trăită cu sens și bine!

Povestea mea își are rădăcinile la confluența a două civilizații: Orient și Occident. A fost contextul potrivit să-mi antrenez înțelegerea și integrarea perspectivelor diferite, să învăț a crea punți, a conecta și crea sinergii între aspecte diverse. Îmi place să cred că am luat ce e mai bun din cele două universuri. De aceea, verbul care mă definește este “a uni”, a (re)crea legăturile dintre oameni și mai ales din interiorul omului.

Parcursul meu, atât profesional, cât și personal, a trecut prin arii și lumi diferite, a căror complexitate și complementaritate m-a ajutat să răspund curiozității și nevoii mele de explorare continuă. Tot ce am experimentat mi-a fost util și m-a adus pe calea de a-mi potența realitatea și exprima mai mult din cine sunt.

După o carieră în Business, în zona de strategie și procese transformaționale, mi-am urmat inima și am ales să folosesc tot ce am învățat și experimentat în folosul direct al oamenilor – am ajuns să fac tot un fel de strategie, dar la nivel micro, personal. Am adus în lucrul acesta direct cu oamenii: pragmatismul, eficiența și profesionalismul, pe care mi le-am dezvoltat lucrând pentru unele din cele mai de succes companii.


Ghidată de intenția de a lucra cu suflete, am urmat o a doua universitate, în Psihologie. Chiar dacă am pornit de la kilometrul zero, acest drum a fost pavat cu mari satisfacții și sunt fericită că mi-am urmat busola interioară. Am urmat și urmez în mod constant formări și cursuri în psihoterapie, la nivel național și internațional, printre care Psihoterapia Integrativa a Traumei, IoPT Constelații ale Intenției, Terapii Scurte, Terapia Schemelor, Terapia EMDR, Terapia Relațională Imago, Terapia EFT (lista extinsă aici).

Sumarizand experiența acestor formări, înclinarea mea este către intervențiile de orientare psihodinamică, urmărind cu precădere cauza disfuncțiilor, sursa problemei, fără însă să omit adresarea simptomelor, în prealabil. Consider corpul ca fiind resursa centrala și păstrătorul fidel al poveștii personale - “memorie implicită, profundă și inconștientă” – motiv pentru care apelez frecvent la tehnici din aria de psiho-somatică și mindfulness. Nu în ultimul rând, abilitățile cross-culturale mi-au fost de mare ajutor în a decodifica și a înțelege mai profund nuanțele poveștii personale a celui din fața mea.

Dincolo de a fi terapeut, sunt un trăitor. Nu m-am format doar profesional, ci mi-am îmbrățișat și misiunea de a învăța trăind, experimentând și observând; mi-am confruntat cunoașterea experiențială și credințele cu ce spun cărțile și cercetările științifice. Din rol de terapeut, dar mai ales de Om, cred că a-priori e nevoie să fii „trăitor” al propriului adevăr, înainte de a susține procesul celuilalt.

Spuneam că mă definește cuvântul „a uni”. Am descoperit că se poate să împletesc rolul de psihoterapeut cu interesul pentru dans, mișcare și arte performative. Sunt o pasionată culegătoare și studiez ritualuri și dansuri ritualice, ecstatice, din India, Orientul Mijlociu, Africa. Facilitez grupuri de autocunoaștere și dezvoltare prin mișcare și dans - Tribal Fusion Dances; sunt instructor de Hatha Yoga și colaborez în proiecte culturale de dans și arte performative pe teme sociale și ecologice.

Mi-am creat o abordare proprie, eclectică, integrând ceea ce am studiat în materie de psihoterapie, cu practicile ancestrale și cu cele contemporane, având intenția de a distila beneficii din practici diverse, într-o esență interdisciplinară, care să adreseze în mod integrativ și actual relația minte-corp-suflet. Mă simt la intersecția materiei și a spiritului, a naturii și a tehnologiei, a artei și a științei. Sunt dansator în explorarea universului interior și exterior.

Sunt aici pentru a te susține și pe tine!

Cu prețuire,

Aygül


Trimite-mi un mesaj pe WhatsApp
© 2023 - 2024 UpLoading Happiness. Toate drepturile rezervate. Designed & powered by Web Synapse.

Primul pas începe aici

Consimțământ procesare date*